La începutul anului 2020 scriam despre „Câteva păsări pe care le poți vedea la o simplă plimbare prin parc”, revenind, în aprilie 2020, cu „Natura de acasă”, un jurnal din a 11 zi de izolare, când de dimineață până seară am stat pe balcon și am urmărit păsările din cartier. Apoi, în 2021, m-am lăsat dus de val și am încercat nebunia numită „Big Year”: să observ (și să fotografiez) cât mai mult specii de păsări într-un an calendaristic. Prin luna mai speram să depășesc 200 de specii. Încă nu prea știam ce este un twitch, cât efort trebuie să depui să sporești numărul de specii de la o săptămână la alta, de la o lună la alta. Pe 28 decembrie 2021 fotografiam dropia și acvila de câmp, păsările cu care am încheiat „Big Year” – 240 de specii observate, 233 fotografiate.
Dacă-mi aduc aminte bine, mașina a înregistrat vreo 20.000 de km în 2021. Și asta în condițiile în care, în cel mai fericit caz, eram liber două weekend-uri pe lună. Și, pentru că sunt norocos, într-unul din cele două weekend-uri nu era vreme bună. Iar în celălalt weekend împărțeam prioritățile: o zi pe munte, una pe malurile unor lacuri.
În octombrie 2021 cumva „Big Year” rămăsese în urmă; nu mai era vorba de o competiție, în ultimele luni încercam să aflu cât mai mult despre păsări (etologie, identificări, distribuție etc). Deja luasem contact cu câțiva ornitologi (unii profesioniști, alții amatori), făcusem mici escapade păsăricești cu ei. Astfel că într-o zi am scris un mail coordonatorului proiectului de „Monitorizare a Efectivelor de Iarnă a Păsărilor Răpitoare” întrebând dacă pot fi voluntar și să adopt un transect în care să fac monitorizarea. Răspunsul a fost pozitiv, am „primit” un transect în zona Apoldu – Miercurea Sibiului pe care l-am parcurs în luna decembrie 2021, apoi în februarie 2022.
Dacă acest proiect de monitorizare era coordonat de cei de la Milvus, în ianuarie am participat la „Recensământul Internațional al Păsărilor de Apă”, de data aceasta ca voluntar pentru Societatea Ornitologică Română, acoperind, într-una din zile, barajele de pe Olt dintre Racovița (Sibiu) și Voila (Brașov), iar în altă zi, Lacurile de la Mândra (Sibiu).
Ideea e că oricine poate urmări păsările. La început instrumentarul necesar nu include decât dorința a descoperi fauna. E un hobby fără costuri. Doar că, odată ce te prinde pasiunea, apar mici cheltuieli. Pentru a putea observa mai bine animalele din jur, devine obligatoriu binoclul. Te mulțumești, la început, cu păsările din jurul blocului sau al casei, din parcuri sau din locurile în care ajungi prin diferite circumstanțe (excursii, deplasări în interes de serviciu, vizite la prieteni sau rude etc). Există posibilitatea să nu te mulțumească doar privitul, ci să-ți dorești și fotografiatul animalelor pe care le vezi. Și atunci devine indispensabil un aparat bridge cu zoom sau un aparat foto cu obiectiv zoom. Cu cât te apropii mai mult de păsări, cu atât vrei mai mult și începi să faci ieșiri special pentru a le observa. Și atunci pasiunea începe să aibă costuri. Dar de fiecare dată îmi zic: unii investesc în crypto, eu în păsări – sigur nu sunt eu cel ce iese în pierdere.
