-
Casa fleacurilor: de la Gaudeamus la Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets

Casa fleacurilor, cea de-a patra carte a Ritei, a ieșit recent de sub tipar și a fost lansată sâmbătă, 19 noiembrie, la Târgul de Carte Gaudeamus. Din entuziasmul editorului Claudiu Komartin și al scriitorului Radu Vancu, cei doi vorbitori de la lansare, pare că acest volum este și cel mai bun de la debut. Poate…
-
România frumoasă: Canionul Șapte Scări

Că îmi place România nu mai este nicio surpriză pentru cei care ajung pe paginile blogului. Nu contează că este vorba despre plajele aproape virgine, de monumentele-hazard ale naturii, pajiștile alpine sau de crestele golașe ale munților, de bisericile de piatră din Țara Hațegului, de cetățile dacice din Munții Orăștiei, de bisericile săsești sau dealurile…
-
Sibiu 825: Farmacia „La Vulturul Imperial” (din 1574)

Dacă în articolul trecut, despre cei 825 de ani de istorie a Sibiului în câțiva pași scriam că prima farmacie de pe actualul teritoriu al României era atestată în anul 1494, de data aceasta mi-a atras atenția imobilul în care a funcționat cea de-a doua farmacie din Sibiu. Pe strada Mitropoliei nr. 2A, colț cu strada…
-
Premiul Nobel pentru Literatură în 2016: Complexul juvă-doi

Acum vreo 5 veri eram student și stăteam cazat într-unul din cele două cămine ale Universității deschise pe timp de vară. La parterul căminului eram vreo 20 de băieți, dintre care doar 3 aveam job, restul încă așteptau să se întâmple ceva în viața lor, să bată într-o dimineață un manager la ușa camerei și…
-
825 de ani de istorie a Sibiului în câțiva pași

Anul acesta se împlinesc 825 de ani de la prima mențiune documentară a Sibiului. Există și un proiect dedicat acestei aniversări: Sibiu 825 infinite love. M-am bucurat mult zilele acestea când am observat că, în cadrul acestui proiect, diferite momente importante din cei 825 de ani de istorie a Sibiului au fost înscrise pe treptele…
-
“Trebuie să umplem lumea de cărți”. Librăria Humanitas Constantin Noica aniversează 25 de ani alături de cititorii din Sibiu și de librarul fondator, Maria Moga

În dimineața zilei de marți, 11 octombrie librăria Humanitas Constantin Noica din Sibiu își va deschide ușile pentru o aniversare importantă: 25 de ani de când este loc de întâlnire privilegiat pentru o mulțime de cărți și cititorii orașului. Echipa de librari vă așteaptă pe toată durata programului cu un pahar de vin, cadouri pentru…
-
La pas (1)

#zidurilenumaiaustomac #Sibiu #StradaCetății
-
Ce trebuie sa stim despre teascul de struguri

Vinul facut in gospodarie este unul natural si sanatos, iar daca ai ocazia de a cultiva vita de vie, ar fi pacat sa nu profiti de asta si sa iti faci propriul vin. Vei avea nevoie, printre altele, de un teasc de struguri. Acesta este de fapt o presa cu care materialul rezultat dupa zdrobirea…
-
Pe munte: Cabana Bărcaciu – (aproape) Vf. Scara – auzit …ce?! și retur

UPDATE 18.10.2022: Cabana Bărcaciu s-a închis pe perioadă nedeterminată După ce într-un weekend ne-am testat forțele și am mers în Retezat și am urcat până la Lacul Sf. Ana, într-un alt weekend am zis să mărim puțin ritmul și să încercăm un traseu în Făgăraș. După câteva căutări ne-a făcut cu ochiul următorul traseu: Cabana…
-
Cum să începi o afacere cu bani puțini? (2)

Continui aici cu notele de lectură ale cărții lui Chris Guillebeau, Startup de 100$ (Reinventează felul în care îți câștigi existența, fă ceea ce-ți place și creează-ți un viitor nou). Primele concluzii despre care ar trebui să fie primii pași în antreprenoriat le-am notat aici: Cum să începi o afacere cu bani puțini? (1). Pornind de la modelul „planului…